Psalmul poeților



În iarna viscolită prin erată,

Poeții se pictau în cerul gurii,

Și așterneau metafore, pădurii,

Peste câmpia vag eviscerată -



Mai compuneau pe urmele trăsurii

Tablouri de cuvinte resemnate,

ÃŽn avangarde pururi demodate,

Își arătau mesenilor, toți nurii –



Un fum de coapse nedecopertate

Le tot ieșea pe colțurile gurii,

De versuri albe, îi prădau toți furii

Să-i schimbe pe gunoiul din cetate –



Ei, foarte siguri, și-n eroare, foarte,

Căutau o libertate, nemăsurii,

Și străvezii de vise, ca lemurii,

Se-mpiedicau, statui, de câte-o carte –



Într-un festin comun, să aibă parte

De resturile prăzilor, și urii –

Pe gratis, ofereau maculaturii

Imaculată, partea lor de parte -



De cerșetori, și prinți ai secăturii…



Cu-atâta poezie a naturii

De-ar fi compus, măcar o vietate –

Și pentru ea, în duh, etern, să cate –

Nu s-ar fi tatuat în cerul gurii



Cu tinerețe fără, ascultate,

Din veșnicie, viețile lor, toate…



3 februarie 2009