Joi te sculptez din noroi,
în week-end pregătim năvoadele,
săptămânal prindem foamea din urmă,
scotocesc de pomana penumbrele,
e prea puternică dorința de a invada aceeași lume,
îmi arăți copilărește cu degetul dincolo,
vorbești,îți văd buzele mișcându-se,
unde, unde a pus viața ridurile?
Nu știam ce bătrână ești,
te ridici pe doua tăceri ce cerșesc,
ești mai înaltă decât bănuiam,
descusută din nervurile seci
mă conduci la mal,
eu par mai tânăr cu cravată,
îmi cer scuze de întârziere
și e prima oară când zâmbești.
Amurg,abia mă atingi
de parcă ti-ai apropia buzele de o mărturie veche,
am amânat valurile dinadins,
să-ți fiu pereche
dar tu te-ai împreunat cu bătrânețea
viermaluind prin ea neputința.
Încă puțin și am sa trec cu joi hotarul,
cu ochii dupa noi și cu un portofel de gânduri.