Poezia durerii

Ieri, ca să mă relaxez,
Sufletul să-mi delectez,
Am intrat pe internet,
Ca să citesc poezii
Scrise de un alt poet;
Iar în versurile-i vii
Și în rimele-i vibrante
Să mă scald în bucurii!
Însă ce să-ți povestesc
Că era să mă-ngrozesc!
Numai poezii hidoase...
Se ițesc complet grețoase
Repede să te șocheze,
Pulsul să ți-l curenteze:
Sânge, cioburi, taie, mațe,
Putred, unghie, zgârie, piele,
Descompunere, ochi, mort,
Scârbă, rece, cuțit, vene...
Mă opresc că nu mai pot
Așa cuvinte să suport!
Nu-nțeleg cum poți să scrii
Așa bolnave aberații!
Zici că ți-i sufletu’ torturat
Într-un iad, de necurat!
Cum de tu crezi că în durere
Găsești vreun dram de mângâiere?
Crezi că ești pur și ești martir
Dacă ți-e sufletu-n delir?
Și vrei ca să mă tragi cu tine
Prin ritmuri hâde și haine
În visele-ți întunecate,
-Coșmaruri înroșite toate-
Cu demență-nvolburate?
În masochism găsești plăcere?
Eu îți spun...la revedere!
Și-mi văd de versurile mele...
Te las pe tine cu-ale tale
Să te sinucizi cu ele
Înnecat în disperare.
Io-am inspirație-n bucurie,
De mă simt rău...nu pot a scrie...
Și nu-mi permit să stau așa
Cu ochi triști și-inimă rea,
Că știu că stă-n puterea mea
Să mă simt bine de aș vrea!
De ce-aș alege altceva?
Așa că, dragul meu poet,
Când te decizi vesel să fii,
Trimite și la mine-un vers
Scris cu un zâmbet cald pe buze
Și-un gând frumos despre-astă lume!