Această dragoste
atât de violentă
atât de firavă
atât de tandră
atât de disperată
această dragoste
frumoasă ca ziua
și urâtă ca vremea
când vremea e urâtă
această dragoste atât de adevărată
atât de frumoasă
atât de fericită
scăldată-n bucurie
și-atât de derizorie
tremurând de spaimă ca un copil în beznă
și totuși sigură de ea
ca omul calm în miez de noapte
această dragoste ce sperie pe atâția
și-i face să vorbească
și-i face să blesteme
această dragoste păzită
pentru că noi o păzim
această dragoste
hăituită, rănită, călcată
-n picioare, isprăvită,
negată, uitată
această dragoste-ntreagă
atât de vie încă
și însorită
este dragostea ta
este dragostea mea
a celui care-a fost
acest lucru pururea
altul
și mereu neschimbat
la fel de-adevărată ca o plantă
și ca o pasăre vibrând
caldă și vie ca vara
noi amândoi putem
să mergem și să ne întoarcem
putem să uităm
pe urmă s-adormim
să ne trezim, să suferim,
să-mbătrânim
să adormim din nou
sau să visăm la moarte
să ne trezim surâs și râs
să-ntinerim
dragostea noastră rămâne
îndărătnică asemenea unui catâr
vie ca dorința
și crudă ca memoria
stupidă ca regretul
și tandră precum amintirea
rece ca marmora
frumoasă ca ziua
fragilă ca un prunc
surăzând ne privește
și ne vorbește fără cuvânt
și o ascult tremurând
și strig
și strig pentru tine
și strig pentru mine
rugându-mă de ea
pentru tine pentru mine pentru
toți cei ce se iubesc
și care s-au iubit
da îi spun dragostei
pentru tine pentru mine și pentru toți
ceilalți
pe care nu-i cunosc
rămâi acolo
nu te clinti
nu pleca
noi care suntem iubiți
noi te-am uitat
dar tu nu te uita
noi nu te-avem decât pe tine pe pământ
nu ne lăsa să înghețăm
mereu mai departe mereu
oriunde-ai fi
dă-ne iar un semn de viață
mult mai târziu din marginea pădurii
din pădurea memoriei
țâșnește deodată
întinde-ne mâna
salvează-ne.