Un om, în tăcere aprinde-o lumânare,
Triști chiparoși răsar departe-n zare,
În unduiri domoale, se-apleacă spre mormânt,
S-aline disperarea ultimului cuvânt,
Să simtă-mbrățișarea eternului pământ.

Trupuri golite de orice suflare,
Lacrimi vărsate ieri pe-nserare,
Cimitirul pustiu, eternul altar,
Își soarbe avid, amarul nectar.

Tăcerea, tristețea domnesc laolaltă,
Și-n noapte doar vântul se-aude ușor,
Șoptind ne-ncetat, un cântec de dor.