Pe atunci
eram chiar simfonia
a 9-a era preferata
duminica dimineața mai ales
El era violoncelul, harfa, totul …
întreaga orchestră, cred -
in-cantatio
cu fiecare acord la unison-
cel mai adesea eram oda bucuriei
când îmbrățișam cu drag anotimpurile,
alternanța lor
a culorilor, nuanțelor

Apoi,
după iarnă se făcu toamnă
și din nou iarnă...
iarnă grea la aceeași fereastră,
atunci ne-am pierdut din priviri partiturile-n vânt și ploi;
nici o mângâiere de soare, nici între-timp,
nici aiurea…
Deși răsăream devreme, apuneam după alte legi
odată cu planeta noastră de zi cu zi
tocită de cuvinte zdrențuite și ele
străine,
mirosind a ceață deasă și mâl…

Amintirea aceea sunt azi…
când pleoapele-mi anunță
încă o duminică la orizontul congruențelor
Reușesc în fine să-l invit la o cafea
cu muzica de împrumut, ce mai contează…
Să știti, se găsesc cd-uri câte vrei-
eu prefer sa iau câte ceva de pe internet cât pentru un taifas
Ocazional
sa mai trecem timpul care ne petrece nonșalant
pe fundalul roz second hand și el,
unde Bechet mă mai privește cu interes și mă întreabă
“vă mai amintiți, doamnă, ?”
dar ?”