Mărturisire


De-atâtea ori am vrut,
A spune te iubesc,
Să-ți dau un mic sărut
Ca pe ceva firesc!

ÃŽntotdeauna m-a oprit
Răceala cea din tine,
Și inima-mi s-a potolit,
Încet...dar își revine!

În pieptu-mi bate atât de tare,
Chemându-te la ea,
Cerând pentru greșeli iertare,
Pâna și numele-ți șoptea!

Pe timpul nopții când visez,
Ea tot mereu veghează,
Ca nu cumva eu sa cedez,
Și dragostea să fie trează!


ÃŽn lume de-ar fi existat
Doi oameni...tu și cu mine,
Oare să cred că m-ai fi luat
În brațe lângă tine?

Atunci ce vesel aÈ™ fi fost,
Precum și îngerii-ntre sfinți,
De parcă toate aveau rost,
In umbra unei mari dorinți!

Cred că și cerul cel deschis,
Sensibil chiar din fire,
Din cer o stea ar fi trimis,
Dovadă spre iubire!