mă împiedicam prin poemul acela imens și mă
cutremuram auzindu-mi râsul transformat
într-o rimă burgheză
erau mașini și lucruri vulgare și oameni puternici
îmbătrâneau pe retina mea calmă. eu treceam pe acolo
și-mi apăreau mâinile picioarele ochii și mă uitam
cum cresc printre sunetele acelea. erau meteoriți și
eu eram plin de vânătăi și mă temeam să nu dau de
sfârșitul lui înainte de-a mă dezvolta normal
să nu urlu la lună căci atunci
aș fi devenit lup
să nu grohăi căci atunci
aș fi devenit porc
să nu fiu viu căci atunci
ar fi trebuit să mor
și nu vedeam decât rareori un poet.
între noi fie vorba, mă temeam să devin om
și astfel mă pot împotrivi vouă)