o cutie plină cu soare
mi-e frică s-o deschid uneori când sântem numai singuri
mi-e frică de lumea aceasta prea palidă
să nu-și pună gura luminii murdară
pe ea
spațiul este gol și tot universul plin de nisip transparent
eu sunt ultima umbră pe pământ
umbra ei
ea
când își bea cafeaua mă fac spumă albă și-i zâmbesc fără dinți
vino
iubito să te cuprind
fară tine pieptul meu e ca fundul mării frustrat de apă
ca marea fără pești,
pește fără solzi
stii când ne cuprindem
aud cum scârțâie pe pieptul meu o navă cu toți din jur
naufragiați în ea cu toată lumea
și-mi pare uneori că
mai e vreo unul viu acolo
de aceea strânge-mă strâns
să-l strivim
îmi place liniștea între noi
și moartea
în jurul nostru


13/XII/2008