poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-12-26 | |
După fuga-i rușinoasă,
Glasul lașului s-a stins. La tribuna fastuoasă Brațul nu l-a mai întins. Cu speranța să revină Securistul, sfântul duh, I-a șoptit că nu-i a bună Și-au dispărut în văzduh. Fără niciun pic de teamă Socotiți ai nimănui, S-au trezit într-o capcană El și cu savanta lui. Gândind trist, pe întuneric, Într-o mașină blindată, Că din locul lui feeric Ajunge la judecată. Nu umbla ca altădată De mașini înconjurat Când oprea mișcarea toată De la vilă la palat. Tot nu credea că s-au dus Zilele când el și ea Decideau acolo sus Fiecare-n legea sa. Ei erau aceia care În partid hotărau tot Și la Marea Adunare Doar le supuneau la vot. Se numea erou de neam Socotindu-se de drept Printre Mircea și Ștefan Omul cel mai înțelept. Ea printre savanții lumii A făcut atât de mult, Încât Coandă sau Curie Au făcut doar ce-au putut. În sfârșit au trecut toate Și-au ajuns unde-au ajuns, Pentru marile lor fapte Trebuiau să dea răspuns. Și-ntr-o sală cam modestă Pentru cei de rangul lor, Tribunalul îi detestă Prin al său judecător. Pentru foamete și frig, Pentru hotărâri nefaste Ce-au condus la genocid Și-alte suferințe caste. El s-agită și le spune: Va răspunde la-ntrebare Un președinte ca mine Doar la Marea Adunare. Și în timpul acuzării Ea s-agită ca să spună, El, președintele țării, Îi făcea semne din mână. Lasă, dragă, nu răspunde, Răspund eu acestor domni Nu aici sau orișiunde Ca la simplii cetățeni. Faptele de acuzare Îi socot doar buni de plată, Fără drept de apărare La prea dreapta judecată. Apărarea zice: doamnă, Vă rugăm să ne vorbiți, Poate-aveți și vreo meteahnă, De ce boală suferiți? N-am suferit niciodată, Du-te, omule, de-aici, Zicea doamna supărată, Nu răspund, sunteți prea mici. Cum de îndrăznești să negi Că sunt savant de renume? Am lucrări, am și colegi, Mă cunoaște-ntreaga lume. Ceaușescu-n disperare Se uită din nou la ceas, Când pentru deliberare Tribunalul s-a retras. A sosit ceasul din urmă, El așteaptă liniștit, Ea mai murmură o vorbă: N-aveți dovezi, ce-am făcut? Intră completul în sală Și în liniștea deplină Dă pedeapsa capitală Și procesul se termină. Ceasușescu chiar nu crede Și prinvind din nou la ceas, Tot nu poate înțelege Câte clipe-au mai rămas.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate