Tu știi, iubito, timpul nu înfrânge
Apropierea marelui hotar,
Prevăd că mâine amândoi vom plânge,
Redeschizând al vieții calendar.

Prin flăcări mici sortind adăugarea
Redevenirii, ca un țel comun,
Vom fi din nou răspunsul și-ntrebarea
Reiterată-n toate ce se spun.

Din scăzător scăzând o întâmplare,
Se schimbă semnul într-un mod direct,
Și toate merg ca și continuare,
Înnobilând o cauză-n efect.

Între cuvânt și vorbă aruncată
Există pasul către viitor,
Se va fi vrut mereu spre niciodată,
Dar eu sunt împotriva tuturor.

Tu știi, iubito, timpul ne obligă
Să fim realul visului de ieri,
Un adevăr pe unii îi intrigă,
Dar ei sunt cei ce merg spre nicăieri.

Dar mâine-n zori va fi să ni se-arate
Acei ce-au pus cuvintelor însemn,
Se vor întoarce clipele uitate
Când ne eram putere și îndemn.

Striviți de focuri și izbiți de ape,
Mereu priviți de ochi hulpavi eram,
Însă de-acum hotarul e aproape,
Zorii de zi se retușează-n geam.

Pasul pe prag ne-aduce libertatea
Ce ne-am vândut-o unui fad miraj,
Mâine în zori se redeschide cartea
Scrisă de noi… Avem din nou curaj!
05.11.08