O... Mamă !...
Dulce Mamă și Fecioară
noaptea lin coboară
peste mantia țesută de tăcere.
Tristă, rămasă afară
la porți nedeschise
nimeni nu aude
un glas înăbușit în durere.

Nimeni nu aude
un scâncet de copil
ce-și înfruntă al vieții destin.
trecând prin epoci triste
umbrite, de orbire și declin

Pe o rază blândă, acum, El coboară
din Marea Cupolă,
prin albastrele spații
prin indescifrabil de multele
și mari constelații.

O stea deasupră-I, bate drumurile
Ingerii de sus, străbat cu aripile
Il conduc în unduite zboruri
prin freamătul întregului Univers
înălțând tumulturi de coruri
dând Cerului Glas.

In liniștea nopții, sfântă, se lasă
într-o iesle sărăcăcioasă
dar plină de iasomii
cu miruri sfințite de nard
lângă trei magi, un asin
și lângă micuțul miel alb.

Într-o cunună cu ramuri
de necreate scântei sclipitoare
ca o străfulgerare
la Nazaret, vine
îmbrăcat în haine divine.
Inundă un suflet singur și trist
al unei frumoase Fecioare
lângă marele sfetnic, Bătrânul Iosif.


El, Micuțul, « Taină și Trup »
cu un gângurit o alintă
« Viața » dă vieții, sensul Iubirii
un nou sens Nemuririi
dezvăluindu-I în taină « Cuvântul ».
Supusă, Viața ascultă uimită
secretul misterelor grele
cum El, Cel venit de Dincolo de stele
ține-n ale Sale brațe, -- pământul. --

Zâmbind, pășesc împreună amândoi
peste umbre de veacuri
din nou, în tainele nopții
dorind să cineze cu noi.
Să ne smulgă din crunta-i rătăcire
prin chemarea, « Sfântă Iubire »
și prin nemincinoasele, calde șoapte
un alt drum, ne deschide
să ne ridice, pe toți, din moarte.

Înțeleptul Sfat ce împarte destine
a Cerului poartă, deschide
-- făgăduind, prin Legământ Sfânt --
că ne urcă-n « Lumină »
făcând din pământ, mari palate
o țară de vis, plină de flori
cu treptele spre înalt suspendate.

Un Dor din Dorul de Sus
din Domnul, desprins
ca un buchet de candoare
revarsă și azi « Cuvântul »
în frumoasa-i zi de sărbătoare.
Maica Fecioară, cu pruncul de mână
revarsă Harul, în ploaie de Lumină
aduce în cupe mereu “Adevărul”
Despre “Nașterea Domnului,
Moș Crăciunul”.

Străbătând din Spațiul Sfânt
cobori « Prunc » an de an pe pământ
în ieslea sufletului meu sărac și umil
ca să faci, Tu, Iisuse, din mine
un chip smerit, înțelept și mai blând.
Inima prinos, Þi-aduc... în loc de tămâie
Binecuvântează... Stăpâne !

- Sf. Crăciun 2008 -