să calci pe aer ăsta-i secretul.
nu pui piciorul pe pământ
în cei câțiva centimetri stă o forță extraordinară, o pierzi imediat după aterizare
și te îmbolnăvești într-o clipă de toate bolile pământului

vezi, nu am voie să pierd din altitudine, din centimetrii mei salvatori.
acum cât crezi c-o să stau așa cu fundu pe pământ și n-o să vreau nimic
și ce mai poate face femeia asta, prăbușită de la 2 cm înălțime, pentru tine.

am zis bună seara când am intrat dimineață în birou. cineva a zâmbit.

am senzația că de fapt aici voiam să ajung, în miezul derizoriului
să fac o demonstrație ca la carte că nu există, există doar învelișuri


cum ziceai tu, mai lasă-te surprinsă de întâmplări
am proclamat azi Pământul nu,
la mine merge și așa
sunt in trecere, făceți-vă că nu mă vedeți, mai rezolv niște probleme și plec.

o femeie pe care nu vreau s-o recunosc mi-a spus despre căldura din bucătărie și zacusca cu hribi
apoi a tăcut și totul a fost bine.
am loc să inventez dealul cu sânziene, cabana din bârne și să mă gândesc la tine.

nu știam că deja tu ai numit seducție tipic feminină ce făceam eu acolo
și de fapt ce făceam
mâncam cartofi copți și beam lapte dintr-o cană de lut. și tu făceai focul.
aproape ancestral.
cum se intâmplă la tine cum recunoști tu dragostea
printre atâtea abstacțiuni nedaunătoare cum ajungi să-ți spui bine bine fie și-așa…