? mă întreb dacă există o zi când ar trebui să mă opresc din mers

tocurile cui să mi se infigă în asfaltul topit de căldură
să mă împiedic, tu să îți întorci privirea
mirat, deodată cu mâinile strivite în neputința de a mă strânge
înt-un loc, doar într-un singur loc în care să încapi și tu
o cavitate în stare incipientă, fără prea multe drumuri du-te/ vino

(am primit sms: am vrut să îți spun te iubesc din camera mea cu vedere
spre moarte, dar ai telefonul pe silence, nici nu știi ce ai pierdut)

sângele ar ieși haotic din mine
s-ar scurge spre cea mai apropiată canalizare
dar azi am rănile închise

poate când vei lua un taxi spre nemurire îți vei aminti căderea mea
din tine vor supura pelicule imaginare
știu că ai fantezii cu mine
altele decât dezbrăcarea de poeme

? mă întreb dacă există o zi când ar trebui să mă opresc din mers

sunt citadină, o afirmație paradoxal ingrată
dacă aș fi trăit în pădure aș fi spus
cu arcul spre țintă
ochiți căprioara, e mâncarea pentru o viață

! ies la tribord și strig cât pot: pământ
îmi permit acest lux

mereu trebuie să te trag de mânecă
și să îți spun, hei, dacă vrei să vezi marea
nu te gândi de câte lemne ai nevoie să construiești o corabie
și de câți prieteni să te ajute
gândește-te la libertate

de aceea sunt citadină, nu am putut să-mi construiesc barca
de care vorbeam, cred că a eșuat în măduva oaselor
e frig

de ce am nevoie de corabia asta ca să te pot iubi?
e nefiresc, aproape inuman să te iubesc ca pe un pasager clandestin
furișat la prora căruia îi duc zilnic apă și hrană

nu știi ceva foarte important:
! eu cel mai bine te văd când îmi acopăr ochii