Atunci se înclină și-mi cere iertate,
Cu capul plecat în fața-mi borborosind.
Mă simt dintr-o dată cu mult mai mare,
Cânt bucuria celui ce a învins plătind.

În pieptu-mi inima îmi spune ticăind,
Fața de dor în bine să mi-o schimb,
Masca s-arunc și să trăiesc vrăjind,
Nimic din ce am fost nu seamănă a nimb.

Ferchezuit, mai bun, acuma mă prezint;
Sunt eu bătrânul cu sufletul tânăr,
În lume mă preumblu ciudat, ca un vânt,
Iertare eu voi cere fără să sufăr.

La ce e bună atâta larmă grea,
Când lumea-i schimbătoare; bună, rea.