coloane de mercur măsoara venele tale, venele se
aruncă în valuri cu groază
cu frica de-a nu omorî în spume stelele ce-noată
cu chip de delfin
marea îi strâge în brațele ei, marea îi iubește
cel mai mult, cel mai crunt, cel mai sălbatic.
dă-mi o oră. atât ca să mă simt și eu profundă.
voi fi vei fi va fi cel mai mare strop lovit de
pământ.


încercăm să ne-amintim prima zi de toamnă. care
toamnă... nu ne-a găsit niciodată toamnna... în
copaci și valuri n-am trăit nici un minut

crezi? o zi suntem oameni, doar o zi...cerul chiar
acum aruncă-n noi cu frunze...ce stupidă marea,
o, marea meduză... s-au ridicat iar pânze.
vântul le mișcă crestat...vântul ce-ți umplea
scrumiera cu cenușa avioanelor...se mai aude
vocea întunericului ca o plagiere mută a ochilor
noștri.
vino fără sfârșit. în scoici pentru mii de ani
înainte să ne-ascundem. voi vi vei fi vom fi cea
mai suavă secundă a timpului dintotdeauna...

ei zâmbesc fals...și cu mâinile goale se țin de mână să nu se rătăcească... care mâini...
mâinile ce au dat zbor pescărușilor în albastru.

trebuia să fie ziua asta o zi care să nu se
repete... care nu s-a repetat până acum...să
nu alerge mașinile după nori călcănd sub roți
florile ce ascundeau golul străzii... singurătatea ei
omenească...


deși mi-e frică să-ntreb...unde-ai fost până acum...
gutui icterice au un răspuns...
marea ne vinde