o pasăre moartă pe acoperișul cauciucat al unei terase
ai crede că doarme dacă n-ar fi lîngă ea alta care îi ciugulește din piept
mîinile mele crapă ca atunci cînd bunică-mea spărgea ouăle de tigaie
un divan moale și o icoană îmi trec prin fața ochilor un scurt moment de luciditate
în creierul meu e un cer întunecat și fiecare sinapsă un fulger

ai venit la timp spune neurologul infecția s-a extins a ajuns în craniu
tratament cu doxiclină oricum vei avea probleme cu echilibrul
zîmbesc la mine cea mai mare problemă a fost echilibrul
nu puteam să țin nici un om lîngă mine
poate n-am fost la neurolog poate doar am visat
încet reconstitui zile senzații și drame

uneori cînd trec cu mașina peste o cale ferată
mă întreb dacă ceea ce urmează nu e decît un vis
dacă nu cumva s-a terminat totul acolo iar ceea ce trăim după calea ferată
e doar imaginația noastră și că în viața reală
cîțiva se opresc să ne plîngă apoi ne îngroapă cu toate onorurile ce se cuvin
unui fluture mort

*

era o vreme cînd credeam că prin pîrîul de la bunică-mea treceau vapoare
și că podul se ridica să le facă loc la miezul nopții
mama se grăbea să prindă autobuzul de seară să ajungă la noi înainte de suspendare
acum din pieptul meu crește un pod mobil la miezul nopții se ridică
prin mine trec toți care-mi lipsesc îi văd de pe mal ca niște vapoare
îmi fac semn cu mîna apoi se pierd printre coaste

mă plimb printr-un oraș cu oameni desfigurați de ninsoare
ninsoarea asta e o explozie nucleară într-un război în care toți pierdem cîte ceva
cîteodată cînd traversez îmi vine să mă las în voia unei mașini ca și cum m-aș lăsa dezbrăcat de-o femeie

*

nimic nu-și are rostul
nici biserica asta care dirijează avioanele
nici pregătirea la cor
nici bărbatul acesta care tocmai moare lovit de-o cisternă
nici bărbatul acesta care ucide și se perfecționează
trupul meu e o pastă lipicioasă cu care poți repara o casă pe furci
peste ochi mi se pune o ceață groasă
de parcă ochii mei ar fi niște serpentine oarbe în munți

o pasăre moartă pe acoperișul cauciucat al unei terase
ai crede că doarme dacă nu m-ai vedea pe mine zburînd în locul ei
mai cad mă agăț de aulin ca un alpinist de carabină
nu mai e mult pînă acasă am să-mi iau șosete uscate
o să plec în munți am să mă fac pădurar
și-am să ling sare laolaltă cu cerbii


so sad to be alone îți cîntam după micile noastre certuri
după micile noastre momente cînd făceam dragoste și nu ne mai deosebeam unul de altul
te mușcam de umăr ca să te recunosc
mi-era frică să nu pleci ca janis
nu-ți fie frică mi-e bine noaptea cînd trupul coboară sub pragul înghețului
urmele trecerii noastre prin lume vor fi
mai vizibile