ți-am dat odată un braț de frunze ude
ce n-au știut nicicând să mă asculte.
credeau că-i toamnă-n ficare noapte,
căci eu trăiesc mereu aceleași șoapte.

ți-am dăruit cândva și flori de păpădie
căzute din buchetul meu de cununie.
credeau că-s slavă-n fiecare viață
și că trăiesc doar într-n cub de gheață.

azi, ți-am cerut și eu un colț de Rai,
dar tu-n genunchi mi-ai plâns că nu mai ai.
l-ai dat cândva doar pentru un sărut,
iar dacă-l aveai azi, valora mai mult.