Uite-a fost ca niciodată
într-o peșteră o fată
ferecată de balaur
dedulcit la păr de aur.

Mulți voinici veniră iute
fata ca să mi-o ajute,
să o scape de balaur
și să-și ia cununi de laur.

Sfătuiră cu-mpăratul
de avea în grijă leatul,
hotărâră ce răsplată
îi așteaptă după faptă.

Împăratul, mocofanul,
era cam stătut sărmanul,
bătrâior da’ plin de snagă
poftea mireasă degrabă.

Feți-frumoșii se tocmiră
pe trei zloți și se porniră
s-o aducă pe crăiasă,
să-i dea moșului mireasă.

Trei flăcăi plecară-n zare
pe trei bidivii călare,
pân’ la grota lui Petrică,
balaurul fără frică.

Picotea un pic Petrică
în gheară cu o ulcică
de lăptic muls de la iele
și-ndulcit cu trei smicele.

Când flăcăii hăuliră
ghearele îi tresăriră,
se stropi pe solzi cu lapte
și se enervă de moarte.

La portiță când se trase
zări trei paloșe scoase
și trei nătăfleți cu ele
de ziceai că țin surcele.

„Ce vreți, voi, măi, mămăligă?”
„Ba vrem fata” iute strigă
Răsucilă a lu’ State,
curajos pitit în spate.

„Eu v-o dau, nu-i sfadă, vere,
dar să o convingi se cere”
zise hâtrul de balaur
cu un râs de dinozaur.

Și-apoi aripile-ntinse
și zbură spre creste ninse
să se spele în zăpadă
de lăptic, arțag și sfadă.

Cosânzeana aurită
ieșii din umbră grăbită
întrebând de cel balaur
drăgăstos precum un taur.

Cocoșilă a lu’ Iască
porni iute să vorbească
răsucind la mustăcioară
și grăind ca o vioară:

„Hei, domniță drăgălașă,
sper că nu ești nărăvașă,
hai, spre nuntă te îndreaptă,
împăratul te așteaptă!”

„I-auzi poama florilor
și amurgul zorilor,
cum zorește ăst flăcău
cu față de nătărău!”

se răsti domnița toată
acră și cam supărată,
„Ușurel cu împăratul,
că nu mi-am sortit bărbatul!”

„Crezi că-mi trebe un moșneag,
cu dinți lipsă și toiag,
cu obrajii ca de pluș
și cu burta derdeluș?”

„Vorbă lungă, sărăcie”
zise grasul Irimie,
„vii acuși cu noi pe dată,
ori te înșfăcăm legată!”

Cosânzeana nu mai stete
să lege vorbe de fete,
măturoiul luă îndată
măsurându-i prin poiată.

Rău de tot îi potcovi
că plecară belalii,
și ținându-se de șale,
și cu lingurica moale.

Iară fata aurită,
de balaur drăgălită,
cu Petrică stete-o viață,
seara până-n dimineață,

răsucind coarne de taur,
răsfățându-l pe balaur,
ziua mare gospodină,
curățând solzii de tină.

Iară moșul împărat,
a rămas neînsurat,
feții pe pustii s-au dus
și eu basmul vi l-am spus.

Mai stau doar la o cafea
cu Petrică, zău așa,
să fumăm o narghilea,
să-i zic și povestea mea.

Click aici pentru a citi din aceași serie Poarta basmelor