Potecile, toate, sunt înghițite …
Vântul spulberă zăpada,
îngrămădind troiene tot mai mari, la răscruce …
Totuși, indicatorul încă se mai zărește :
un stâlp vertical, înfipt în pământ,
și, către vârf, în formă de cruce –
săgețile orizontale, inscripționate.

Scrisul, însă, nu se mai vede ;
peste cuvinte-a plouat, a nins, s-a prins gheața …
Cine să elibereze cuvintele salvatoare ?

Doar un rătăcit, cu-adevărat disperat,
a cărui viață depinde numai și numai de-aceste cuvinte,
lipindu-și trupul în viscol de stâlpul indicatorului,
cu brațele larg desfăcute, ocrotitoare, deasupra scrisului,
ar putea topi gheața de pe cuvinte,
în căldura acestei îmbrățișări –
una cu crucea.





(volumul "Tifla - 2004)