Am lăsat în umbra din urma ta
ceașca de dimineață a cafelei tale
în frigul toamnei ce-și scutură dupa plecarea ta culorile,
în același loc lângă ultima țigară fumată și rostită-n anariato
E-n același loc privirea ta țintită în ființa mea
așa ca ieri printre promisiuni.
Nu-i chip să spulber pașii tăi
știu că-n așteptarea mea vei fii acolo
înalt, același copil din sufletul meu,
mereu în ceartă cu umbra lui
ce vrea sa devină om.

Voi veni sa-mi iau lumină într-o zi
rămâi în struna glasului meu de chemare
Să nu fii piatră, eu te știu doar pasăre
în libere aripi de gând purtat de dor.
Eu cred în litera ta
să-mi scrii acel sat,
și-ți voi opri timpul
ca să poți atinge luna.