Baloane uriașe cu heliu mă purtau prin cer în toate acele dimineți răcoroase;
tatuam cu arătătorul o casă pe aburul sticlei,
o-mpachetam în mecanismul unui ceas de perete oprit
și o trimiteam la post-restant.
Umblau… mereu umblau printre noi dealeri de ferestre.
Nu te gândi să îmi telefonezi în luna războiului;
voi încerca să mă ascund de tine sub o singură aripă!
Apoi tăceam cât tăceam
și vedeam foarte clar cumva resemnați că ne va trebui încă o viață
pentru a stăpâni din oarba tinerețe
puterea revelatorie de a recunoaște instantaneu santinela
ca pe o semnătură olografă.