1 .

mi se așează un grup de cuvinte pe frunte
și mă strigă toate
pe numele meu de fată
cu păr inconfundabil
de albastru și verde

același grup mă însoțește
când dau mâna
și mă prezint

am început să reduc
toate cuvintele
la acel grup

printr-un limbaj repetitiv
și monosilabic
în scurt timp
vei înțelege
tot ce mă doare
și ce nu

acuma
trebuie să-ți spun
că mi s-au lăsat urechile de țiuit de parcă
liniștea nu ar coborî noaptea peste oraș iar hăuitul
și-ar face loc dintotdeauna, de atunci
în mulțimi


cerșetorul acela olog de la colț
m-a întrebat dacă singurătatea e o boală
e o stare de fapt, i-am spus

i-am umplut palmele de mărunți
și n-a tăcut

doar când mi-a ridicat
părul cel verde de pe frunte
și albastru, de fată și când a văzut
că singurătatea mea e scrisă, ca a lui

doar că a mea
e un grup de cuvinte


2.

dimineața ridică plapuma de pe mine
și mă trimite în lume la drum
fără merinde

nici măcar nu știu dacă ochii princiari
mă focalizează
ori se opresc pretutindeni
unde e rost de principii feminine
și comportament gregar

nici nu știu și de aceea sar câte un pas
legată la ochi, cu spinarea dreaptă
de teamă ca în drumul meu
pe tabla de șah să nu descopăr
în trupul negru sau alb, cumva
că nu aș fi o regină


3.

cine bate la ușă cu glas de munte
acela este iubitul meu
îi cunosc literele din nume
mai bine decât pe ale numelui meu
i le sorb, i le înghit ca o femeie-somon
i le nasc, apoi pe hârtie din sângele meu croite
e o taină aici, pentru că oamenii s-ar îndoi mereu
că între noi iubirea e atât de înaltă
ori că bărbatul meu ar trebui să fie
tocmai iubitul cu glas de munte
care îmi bate la ușă
și care ești tu