poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-09-17 | |
într-o zi mergeam pe stradă
și am dat de o moarte era atât de mare această moarte încât peste nu puteam sări s-o ocolesc era cu neputință fiindcă înseși fundațiile blocurilor se pierdeau în ea și pentru că ar fi fost ridicol să mă întorc am pășit înăuntru era atât de răcoare și de plăcut încât porii pielii s-au ridicat ca atrași de un înger mi-am spus: această moarte îmi vine atât de bine cum nu mi-a venit nicio femeie vreodată și nicio altă moarte în urma mea au venit părinții soția prietenii și dușmanii pentru că peste moarte nu puteau sări pentru că însăși fundațiile blocurilor se pierdeau în ea și pentru că înapoi ar fi fost ridicol să se întoarcă au intrat înăuntru porii lor s-au ridicat ca atrași de un înger atât de răcoare și de plăcut era în acea moarte care le venea atât de bine cum nu le venise nicio femeie niciun bărbat și nicio altă moarte restul oamenilor au conchis și ei că era absolut ridicol să se întoarcă din drum și au văzut că moartea aceea cu adevărat e pe măsura lor le venea cum niciodată nu le venise vreun om sau vreo altă moarte așa moartea a crescut într-atât încât nu mai era niciun loc unde ea să nu se odihnească și a venit rândul păsărilor care și-au spus că niciodată un cer nu le venise atât de adânc adică bine a urmat pământul râpâ cu râpă și deal cu deal munte cu munte și apă cu apă au intrat ușor în moarte ocupând locurile cele mai potrivite cu firea lor numai brazii au făcut zgomot mare din pricina mândriei nu de alta căci niciodată vreun verde nu le venise atât de țepos adică bine pe ultima limbă de pământ pustiu a venit Iisus gol cu brațele deschise larg și cu ochii închiși a pășit în moarte spunându-și că niciodată oamenii păsările brazii apele dealurile râpele munții spinii și cuiele nu-i veniseră așa de bine și a deschis ochii atât de alb încât moartea nu putea păși peste ei înapoi era ridicol să se întoarcă și în definitiv nicio viață nu îi venise mai bine vreodată ______________________ din volumul în pregătire "URBAN"
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate