să stai de vorbă cu dumnezeu, ce banal

ar spune orice trecător cu cearcăne, mâneci rupte, în necaz
sau orice copil când adoarme și jură să fie cuminte
să își iubească mereu mama, tatăl
să își păstreze frumos hăinuțele noi în dulap

dumnezeu stă și el de vorbă cu tine, nu îl auzi

și asta-i deja o banalitate, o voce dinăuntru sau din afară
auzită, închipuită
o întâmplare pe care nu o poți spune nimănui
te-ar crede idiot, nebun, fanatic sau ar trece impasibil
ar mișca plictisit din umeri

trecem și prin asta

să iei o oglindă, să nu te vezi, imaginea reflectată
este a altcuiva
te uiți în detaliu, îl rogi pe dumnezeu să-i păstreze sufletul
fără încercări letale
să-i păstreze trupul între landuri până când
va fi împăcat cu trecerea

să spargi oglinda, dacă vezi mai mult decât prezentul
de spaimă că reflectarea se va îndeplini
o mână va smulge brutal firele

și dumnezeu se va privi mai departe în pământ