Ce e viata de artist?
Unii spun, că-i ‘cel drum trist,
Ce prigoanele-au ajuns
Din ce-i vechi pân’ cel patruns.

Tristă-mi este veselia,
Dar mai tristî mi-i iubirea
Ce nu am a-mpărtăși,
Nimeni nu mai vrea a ști

Ma întorc și nu socot
C-am trăit fara de rost,
Rostul meu bătut de soartă
Lumea-ntreagă nu mi-l iartă,

C-am aflat a nu zidi
Gol ce mistui vecinicii.

Fara dragoste în fire
Vântul morții simt c-adie,
Și ma duce dor departe
Prin tenebrele deșarte,

Și ma duce lunecos
Unde ceru-ntunecos
Mi-a umbrit întreaga față…
Ploaia… cade în desață.

Și ma spală-asa d-odat
Înc-o dat...și înc-o dat...
Haina am curată-acum
Să pornesc pe-același drum,
Drumul meu...bătut de soartă,
Lumea-ntreagă nu mi-l iartă.

Sensibil, când am plecat,
Artistul a cugetat:
„De vii vrea natură, casă,
Aștenut sa-mi fii pe masă,

Roadele de ți-oi culege
Înțeles, tu mi-a alege
C-amândoi vom fi pretini,
Precum doi copii senini
Ce în viață au ales
Drumul cel fără de les’.

.......................

Și privesc acu’ la voi
Voi, ce sunteți de nevoi
Care mai de care, multe,
Simple și fără de vrute

Slabi în fapte și-n cântare
Mormocesc într-o prinsoare
Prins îi jugul cel de drept
Stastornic în al lor piept

Orbi și sluți, amanți bogati,
Lumea toata-ndoliați
Măști, cu fata veștejită
Și cu mintea cea umbrită

Duceți chivotul cel sfânt
Puneți peste el pamant
Iar eu, văd…, de al meu cânt.

Iată câte sunt, și câte
Necinstite și nevrute
Ce nu stiu a semăna
Viața în făptura sa

Și iată câte-am a spune
Cuvinte ce-n veci n-ar pară glume
Caci sunt triste și nebune
Definescu –mă în lume!

Și din cap până-n calcâie
Palid cântu’ meu ramâie
Și din zare cum răsai
Inspirație, mai stai!

Să te sui in ceriu’ meu
Sa laud pe Dumnezeu!
Dumnezeu a-pururea
..........................

Și iată ca din negru ce eram
Veșmântul alb eu îmbrăcam
Și aripi am primit spre a zbura
Văzduhu-ntreg spre-al brăzda
Să prind lumina-n palma mea
Și sa m-avântu’ iară-n jos
S-arăt ce-i lumii de prinos
Și adevar spre-al ei folos
Atât o fos’………