Iubirea noastră, o eternitate
Care s-a aprins ca un incendiu
Regulile ei nici un compendiu
Nu le-a definit nici azi pe toate

Focul s-a aprins o pălălaie
N-a cunosut condiția de jar
În care sufli și se-aprinde iar
Și arde cu combustie de paie

Iubirea noastră a durat și doare
Orice rană lasă-n urmă urme
Nopți de amintiri venind să scurme
Drumul înspre oaza viitoare

N-are importanță-n ce decor
Arde ca un foc de sacrificiu
Cum pierzi o noapte când ești de serviciu
După care amețești ușor;

Falsă fericire când nu dărui
Mila care duce-nspre lumină,
Toți purtăm în spate câte-o vină
Smulge viața masca fiecărui

Iubirea noastră cât a fost să fie
S-a sinucis cu încetinitorul
Ca dup-un vis. Și-n urmă ridici storul
Silabisind: Ce scurtă veșnicie!

Vestitorul, 1999