poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3449 .



ochii nu pot culege ciulini, nici vietăți pierdute
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [elavictorialuca ]

2008-09-01  |     | 



în mijlocul unui câmp arid nu ai liniște, ziua seamănă cu tufișurile de ciulini, îi culegi, îi strivești în pumni, astăzi nici durerea nu îți mai spune nimic
un drum care te amorțește nu este decât o continuare a neputinței, ferestrele pătate, tangajul monoton îți îndreaptă gândul de la ceilalți, mai senini, mai liberi
nicio legătură cu amiaza din urmă, când te-ai lăsat cu deznădejde în balansoar, șuieratul vântului îți intra-n măduvă și toți fugeau de furtună, doar tu, nemaisuportând magma gândurilor, nici dialogul rigid, conveniența, farfuriile de porțelan, imperativul zâmbetelor de complezență, te-ai desprins brusc

întotdeauna pleci când simți că nu îți mai este locul acolo, sau timpul, nici măcar cei lângă care te așezi și mănânci pâinea albă nu te mai aud lângă ei, nu-ți percep nici absența, și e bine așa, ești un bob de piper pe care-l poate da oricine la o parte, pe marginea ochilor, a limbii, să nu îi mai usture niciun adevăr
treptele către mare nu erau decât un pretext, pregătirea pentru o altă plecare mult mai vâscoasă, mai lentă, știai că nu îl vei revedea în haosul ăsta, nu avea cum ieși din el, poate nu ar fi trebuit nici să te apropii, presimțirile, apele întunecate ar fi fost semnul să rămâi în locul tău, închisă

dar cum să renunți și cum să nu te arunci în nisipuri, să te lași izbită ore în șir de rafale puternice, de voaluri lungi de praf, de hârtiile ridicate prin curenții reci
cum să renunți să-l mai privești o singură dată în ochi, să înțelegi unde este sensul tău pe retina lui sau dincolo de ea, în tufișul de ciulini
în pustietatea plăjii nici țipenie, niciun om să ți se alăture, măcar un câine sur, e ziua când dispar toate umbrele, toate vietățile, numai pescărușii rămân, te însoțesc, îți aduc strigătul înapoi, căldura, amplitudinea inimii

singurul om pentru care ai scrie o carte și-a pierdut dintr-o dată lumina sau poate a reușit să treacă dincolo de ea, dincolo de ceea ce ochiul vede, mintea inventează, numește
între mărăcini se aud bătăile inimii, tot mai alerte, tot mai grave, gheara unui pescăruș probabil, înfiptă zdravăn în miocard, simțul vag al înălțării fără întoarcere, dar e vital să mai stai o vreme, să scrii, să mai treci prin fiecare retină cel puțin o dată

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!