iorul nopții a înecat suspinele
Ce zâmbeau hapsân în umbra somnului.
Fiorul viselor a zămislit vietăți nocturne
Ce chicoteau ca niște iele focoase
Și înnobilau întunericul cu-a lor irealitate.

Fiorul zorilor a împrăștiat vedeniile,
Lăsând în urmă un gol secat și pustiit,
Ferecând în cufărul plin cu taine
Toată furtuna absurdului nopții,
Toată suflarea gândurilor demente,
Toate coșmarurile sângeroase,
Toată moartea ce se sfârșise.

Era vremea vieții.
Era vremea zilei să lumineze.
Era vremea să fiu bolnav.