-Frumos colac din coji de nuc,
Fă-mă nemuritoare!
Să stau,să cânt,să plâng
La umbra unui măr bătrân,
Pentru o veșnicie!
Să ating marea cu buzele,să ne-ndrăgostim;
Să dau mâna cu cerul,să ne jucăm;
Să mă joc pitulușu cu noaptea,să ne-mprietenim;
Să felicit soarele,să ne aliem;
Să scuip noaptea,să ne urâm;
Să strâng luna,ca s-o mănânc.
-Pentru ce atâtea vise,razo?
Pentru ce atâtea nimicuri,fapturo?
Ca să te apleci și să-ți vezi tovarășii sfâșiați de propriile mâini?
Ca să trăiești în miracol?
Sau să mănânci din mărul cel bătrân?
-Ca să dau speranță!
Să mă simt un zeu!
Să-mi iubesc planeta,poate galaxia!
Să număr stelele!
Să mă-ncing ca soarele...
Dar ajutorul e în altă parte.
Nu într-un colac din coji de nuc
Ce-atârnă la fereastră,
Nemurirea!
-Vorbește cu viața
Uite,a ajuns!