Prismă a realității frânte
aleargă tăcută prin oasele tale.
Decolorat,
un soare alb îți răscolește simțurile.
Potrivește ceasul
în file de poveste și toarce un fir
dezlânat,
subțire.
De a fost și nu mai este.
O voce-ți respiră pe spate: ești bine?
Drogul de culoare se varsă în tine
Îți mistuie ovarele.
te șerpuiește-n măruntaie
clocotește.
Ai vrea să pleci,
să te ridici-e gândul ce ți-a mai rămas.
Urma se șterge pe picioare, dispare.
Flămândă de chipuri reale.