El stătea cu pușca-ntinsă
Eu, cu mâinile în sus
Pe câmpia fraged ninsă
Și cu fața spre apus

El era gata să tragă
Și de el depindea totul,
Eu, să mor ca idiotul
Că el nu știa de șagă;

N-aveam nici o variantă
Decât ochiul morții negru
Că dintr-un conflict integru
Nu te scoate o bacantă

Un destin legat cu ață
Ce e viața? Ce e moartea?
Dacă asta-mi fuse partea
Trebui' s-o privesc în față!

Și atunci mi-am spus firesc
Dacă tot trăii degeaba
Și acum se-ncurcă treaba,
Mai bine să mă trezesc!

Și-am deschis îndată ochii
Pe când mă-mpungea în coastă
Drăgălașa de nevastă
Cu parfum suav de rochii:

- Ce te uiți, parcă n-ai grai?
Bea-ți cafeaua și te du
Până-n junglă și adu
Merindele pentru trai!

7-8 aprilie 2003

poezia face parte din Autoportret fără oglindă, 2005