Adesea parc-ar ieși copii,
Cu noaptea ce se joacă prin capetele lor
Balaurii nu le dau pace
Prin uși, prin case, prin pașii din pridvor.
Călcați copiii si greutatea mersului!
Năucitor ecou, să sfărâmăm puținul,
Intinsul, nimicul!
Să sfărâmăm pustiul!
Pe umerii lor cad grele perdele de-ntuneric
Ca niște plapume ce-i aruncă
Cu brațele larg deschise
Ca 2 șine, ca un tunel, o luminiță...
În vertebrală frigul înmugurește.
Strivește frigul bolnavul copt suspină
Cu degetele lui ti-aș îndulci cuvântul
Privirea țintă și ochii pierduți pe foi
Pe patul de spital bolnavii n-au odihnă
Copiii râd cu noaptea ce joacă-n capetele lor
Și pașii timpului se suie pe perdele
A doua zi când vor fi trase
Ca și viorile de păr.