când crezi că poți ceva cazi din îmbrățișare; nu poți,
dar iese din tine o putere ce drămuiește fericirea
într-un război fără tabere adverse însă cu o miză mult mai mare:
corpul mișcat din loc de o durere vecină cu dragostea

străzile nu duc nicăieri pentru că se termină
acolo unde pierzi sensul lovirii și nu poți să-l trasezi
fără puterea ce aruncă un pumn de pământ
peste ape încinse în dansul pe loc

trecerile prin ființe lasă noduri pe care le desfaci între stații,
când liniștea accelerează schimbarea și vezi prin pânza lumii
un loc în care timpul nu se definește prin pierderi de sânge
ci prin umplerea unor contururi

răzvrătirile își mușcă primii născuți și vor un plâns pe măsură
din care ieși cu fața spre Dumnezeu
cu suflul rotunjit de Duhul Lui și gura încălzită de Cuvântul Lui
în vreme ce arunci din sertare toate impresiile uzate despre oameni

îi surprinzi venind dinspre uși cu inima care îți lipsea
de când ai ales să faci pe plac nisipului
și ai legat în lanț libertatea în numele dublurii ei