Prin albastrele stele
te caut întruna iubite,
ai plecat supărat
și te-ai pitit printre ele.

De doruri prea multe
mi-e oarbă privirea,
când te chem lângă mine
nu e nimeni s-asculte.

De ce ai plecat
mă-ntreb în neștire,
eu totul ți-am dat
și tu aspru m-ai judecat.

Greoi privirea-mi ridic
spre steaua din visele mele,
în durul granit s-a-mpietrit,
o-ntreb și ea tace chitic.

Aștept cu speranța
că-ntr-o zi o să vină,
umilă să-i cer iertare
de port vreo vină.

Pe cărarea din mine
pășesc pustiită
sunt doar eu cu tăcerea,
tot chem dar, el nu mai vine.