Probabil că
e cel mai greu
să te trezești din somn
în fața paginii goale
pe care nici măcar nu ai apucat
să-ți verși cafeaua de dimineața,

să aprinzi o țigară
pentru a scrijeli hârtia
cu jarul încins al
gândului tău,

și pagina să rămână goală,
de-a dreptul goală,
ca o fecioară uitată în
camera treisuteșaișcinci
a unui harem,

goală,
așa ca respirația de lângă tine,
care
îți povestește zâmbind
decolarea
unui stol de foxterieri
în atmosferă,

cu aripile întinse
(iar unul,
mai mic
sau poate mai prost,
mult mai prost pe-atunci,
nu reușește să lase pământul
în urmă)

Abia atunci
ai putea să îți dai seama
că pagina ta
poate să rămână

goală.