Am fost și sunt firavă vioară
ce-am cântat târziu întâia oară
în cântul tău ce, sincer l-am crezut
și-n falsul său, naivă am căzut.

Se zbate doru-mi cu sfiiciune,
în suflet umplut cu-amărăciune,
secat de vorbe dorminde-n minciuni,
plantate-n marile promisiuni.

Eu sunt în locul unde mai lăsat
cu dorul meu ce încă-i nevisat,
pe câmpul de iubire n-ai văzut,
cum ostenită-n vise am căzut.

Nu este nimeni să îmi aline
plumburiul cer, ce curge-n mine
dorind răsăritul de speranțe
învelit cu-a patimii nuanțe.

Mai cântă-mi, de-ți inima deschisă
și cu iubire-n destin promisă,
vraja iubirii las să m-agațe,
dorind din nou să mă iei în brațe.