poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-06-24 | | Înscris în bibliotecă de Kocsis Francisko
Tristețea învierii
(A feltámadás szomorúsága) Dintre abcese mari de ceață, roșii, Soarele himeric mă privea pe furiș Și astfel mi-a grăit: Ridică-te și liber fii. Poate-n Budapesta, ori în altă parte. Abia de-mi aminteam ceva Din lumea de dinainte, Dar întristat am înviat. Stanele grotei s-au rostogolit. Golgota fumega și am ieșit Înviat și buimăcit Din groapa adâncă de balaur a Trecutului. Și ca unul de sânge sărăcit, Am pornit În căutare de apostoli noi. Toma mi-au fost furtunile Și pădurile Tatrei, mugitoare, Care-n rănile deschise-au scotocit Cu degete pipăitoare. Neguri pluteau Și prin a lor ceață Am ieșit din trecut, Descompus și uituc. Și iar am grăit: eu nu știu Cine sunt, am trăit, trăiesc? Sunt numele cuiva Sau doar moștenesc Tristul nume-al unui mort? Febra mi-o aducea-nserarea, Corespondența – poșta, De parcă din vremi imemoriale Le-ar căra. De gheață-mi părea, venind, aurora, Și eu nu știam de pe miriștea Căror amintiri Sosea dimineața aceasta. Și-mi pipăiam rănile, Groaznic dureau, frigeau, Dar când le-am primit, că le am? Pe unde am umblat, Deci am mai trăit cândva? Poate mă jelește-acum cineva, Cine-s și unde mă duc? Am rătăcit apoi: psalmi slovaci Răsunau în păduri de brad, Oare voi fi știut, cândva, Vreun psalm Mai plăcut? Dar tac, Din amintire totul s-a pierdut. Aud sosind din depărtări aici Și alții. Dar unde e Departe, Aproapele unde, Și între acestea unde Se află stații? De parcă nicicând n-aș fi venit, Doar sunt aici: Nu știu de ce mă caută Ochi, scrisori, telegrame. Și nu știu, de ce mă privesc Curioase chipuri? N-am scrijelite pe-obraz vechi caligrafii, De pe fruntea bătrână, de pe fețe S-a șters marea legendă A luptelor trecute. Sunt asemeni Iubirilor rău Sau niciodată începute. Ca un cedru sacru, tânăr, o fată blondă Se fălește-n plină zi cu nurii-i În fața mea, Scrâșnind din dinți, în tăcere Fug departe de ea. Îmi amintesc sau doar mă doare? Dacă aș trăi, dacă m-ar iubi, Dacă aș fi. Și mă gândesc: Fiică mi-ar putea fi. Uimit admir altădată câteva Femei cu flori împletite-n păr, O îmi pare c-aș fi fost cândva Robul uneia asemenea, Tânără, soață. Străinele pe cine așteaptă? Îmi vorbesc, Mă dezmiardă cu ochi curioși Și mi se năzare că îndărătul meu Se află un străin, un alt bărbat, Că lui i se adresează. Ca pe un rob mă înlănțuie ceva, Ca pe un somnambul pe acoperișuri, Pe care și eu îl urmăresc tremurător, O stranie îndepărtată. Ceea ce spun e atât de glacial Ca-n peșteri de gheță urletul Unor cuvinte viscolite. S-a-mpotmolit undeva-n zăpadă, Pe-un șes îndepărtat de nea, Eul meu de demult, cel adevărat. Și taci! suferințe străvechi Răzbat din mugetul mării, Necruțătoare și îndepărtate, Dar pădure de brazi e această mare. Da: mări, orașe, femei, Dorințe se redeșteaptă, Și peste toate-i cunună Parisul. Mai strălucitoare, mai frumoase Decât cele mai arzătoare năluciri. Am avut ceva în comun cu toate Sau doar alții Le-au strâns în brațe, le-au admirat? O, vai celui ce învie Și nu-și mai simte propria viață, Lălăială stearpă-i e vorba, Însuși marionetă-ntr-un teatru de păpuși, Confuzie, ispită și mister. Iar eu aștept: cândva, cineva Mă va chema Și cu dulce, fierbinte gură Îmi va spune-n șoaptă cine sunt. Aici, în sânul Tatrei e un lac Lucitor, curat, sălbatic, Caut în el veacurile, Viața mea, Melodiile bocitoare, Caut propria-mi apropiere, Timpul trecător Și oglinda, cea fermecată, Cea dezvăluitoare. Și se oprește Viața Și știu că de-acum nu mai există nimic, Nu trăiește nimeni Și nimic nu-i real. Din apă rânjește-un chip desfigurat Și nu știu: al cui e? Vai, am înviat, am înviat. Traducere de Kocsis Francisko |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate