Necenzurată cade toamna
Cu pâclă cenușie de coșmar
Târându-mi gândul pe hârtie
Și pasul hâtru de hoinar.

Ascult vârtejul vântului din cântec
Într-un sărut timid și vag,
Mă tai rostogolit de fluturi
Și mă ridic din nou să cad.

Nu-mi fac socoata de pe urmă,
Nu mă afund cu ochii în păcat,
Lugubru, într-o rană de tristețe
Din brumă o să-mi fac un pat.

Pe ochii gerului ce va urma, târziu,
În neclintirea celui de pe urmă pas
Să torn în limpezimea apei
O lacrimă de bun rămas...

Necenzurată a căzut o toamnă...