prea aproape
de pământul plat mă simt.
prea verde ofilit
e totul lângă frunza uscată.
prea gri e albastrul
norilor din care modelez
liniștea mea plutitoare,
moale și pufoasă,
alintată de apăsarea
dulce ce o simt în piept.
iubesc aerul pe care îl respir,
prea mult.
iubesc drumul ce îl las,
prea în urmă.
ador vântul ce îmi flutură în părul
ce-mi acoperă privirea
mult prea mult,
atunci când vreau să-ți văd
gândul, mult prea visător,
ce nu simte că
prea târzie este speranța
retrăirii clipelor, când
prea aproape de tine eram,
mult prea aproape....