A venit toamna...s-au scuturat toate frunzele iubirii noastre,
într-o ceaşcă de cafea cu floricele albastre!
Chipul dulce al fericiri ne-a păcălit și pe noi
Mimând printre petale ruginii imaginea unei toamne în doi.

Imensul cerului înnorat îmi strânge speranțele într-însul
Încă zâmbesc automat, iar ploaia îmi lovește surâsul
Eram încrezători să regăsim un dor pierdut în primăveri,
o umbră de lumină ascunsă în noaptea mea de îndoieli.

E toamnă! Petalele trecutului într-o ceaşcă de cafea se ofilesc ...
În fond, în calea gândului ce lacrimi îndrăznesc,
Să reaprindă o pată de lumină în îndoielnica paloare
Printre nălucile amurgului de toamnă, pierdute printre felinare.