Cândva, falnic stejar te-ai ridicat,
Privirea mea mereu ai răsfățat,
La umbra ta când poposeam cu drag
Împletind amândoi vise-n șirag.

M-ai protejat de arșița vieții
Stând falnic în fața răutății,
La vânt și ploi neclintit ai rămas,
N-ai fost învins de nici vreun vrăjmaș.

În prag de seară, sub clar de lună,
Tu, eu și stelele împreună
Visam un vis ce-al nostru vis era,
Iubirea noastră subtil o genera.

Dar clipe grele urmară apoi,
Noi firul vieții n-am parcurs în doi,
Destinul presă greșit butonul,
Cumplită soartă ne dădu Domnul.

Grea boală a chemat cuvântător
Făcând din viață morb chinuitor,
Din tine seva-ncet, încet ți-a curs,
Zadarnic te-ngriji ea tot s-a scurs.

Precum orbul rătăcesc prin lume
Căutând ș-acum a tale urme,
Lacrimi șuvoi am lăsat să curgă,
Doar ele la tine pot s-ajungă.

Din țărnă, Dumnezeu mi te-a clădit,
Iubire dragă mi-ai fost dăruit
Apoi, în sfântă taină ne-a unit
Dar, tot în taină El ne-a despărțit.