Vara dezlipeam asfaltul din talpă
Și levănțică mov culegeam.
O uscam în haina groasă și albă
A iernii ce neștiind o purtam.

Frumoasele depărtări ne uneau
În biserici bolnave de timp.
Ne bucurau păsări ce speriau
Fântânile pline cu aspru nisip.

Rujate cu sânge proaspăt de lapte
Buzele fetelor despletite
Puse pe cruci și acolo uitate
Din veacuri se păstrau îmbumbite.

Împrejur, plini de flori, ca un câmp,
Pluteam până departe.
Și purtând tâmplă albă de fulg
Imaginam lucruri neîntâmplate.