Ca de șopârlă, în căruță,
mușcat de fân e pieptul ei
și pielea-i de iaurt, acruță
miroase-a cuib de semizei.

Vin mulți gândaci, care de care
să-și ia în aripi stol de-avânt
din ochii ei, deschiși la soare
ca macii zburători prin cânt.

Amarnic rătăcesc albine
prin fruntea-i caldă cu polen
și mai pe spate, unde bine
stă fir ușchit ca un goblen.

Cum doarme Blanca mea, întinsă,
stârnind dorințele pe drum,
pun pled cu pled pe dânsa, însă
de-alai nu scap nicicând, nicicum…
.....

Ajunși, îi spun: “Bye, minunato!”,
ea pleacă, vai, săltând, cu sârg,
spre alte zări … Plângând am dat-o…
Capra. Vecinului. La târg.



primul fulg

din cenușiul timp ce-l știu mosor
rămâne dus în urmă-un albatros
din care curg penajele ușor
și-i fluieră zăpezile prin os

de mi-l aud cum irișii îl dor
călcați de roți cu discul unsuros
când trece trenul ca un abator
de aripi răsucite până jos

pe unde zborul e ispititor
și-aromele de maci cu gâtul ros
cresc umbre de amurg până ce m-or
trimite rostogol fără folos

în piața gării de revelion
să-ntreb acarul 13: ai sifon?


Numai un pic…

Iar a rămas numai un pic,
se duce-n mult prea mare grabă
încă un an. De mă întreabă
oricine cum, nu știu să zic.

Frumoasa mea, ca o podoabă
a iernii-n bradul de calic,
iar a rămas… numai un pic,
se duce-n mult prea mare grabă.

Mâhnit fiind, să mă ridic
am chef acum cât și o babă
căzută-n oala cu aspic,

încât silabă cu silabă
lui Moș Crăciun, după tipic,
îi cer un vin, c-a dracu’ treabă,

iar a rămas numai un pic…




La voi

La voi e cald, lumină și cojoace,
destule dame bune, țiu să spun
c-aș vrea să le cunosc în sensul bun,
da’ n-am patalama. Noroc și pace!

La voi se cântă,-i danț și se recită,
se-aplaudă în draci câte-un catren
aș vrea să fiu o parte din antren,
da’ n-am patalama. Zi fericită!

La voi nu-i nime dornic să se culce,
e-o veselie fără de final
aș vrea și eu să viu, pe Bucifal,
da n-am patalama. O iarnă dulce!

La voi se duelează-n vers subțire
voinici cu plete dalbe ori deloc,
aș vrea și eu să-ncerc măcar un „poc!”
da’ n-am patalama. S-aveți iubire!

La voi, epigramatica-i crăiasă,
se cujetă profund și cu umor,
mi-aș face loc ca cucu’-n cuibușor,
da’ n-am patalama. Viață frumoasă!

La voi în plin sezon vă vine Ghiță,
scoboară de pe tronul aurit,
măcar să-l fi atins mi-aș fi dorit,
da’ n-am patalama. Multă cărniță!


Ioan Frențescu

Iarna asta-i călimară de acuma pentru mine
O iluzie cu zâmbet, un surâs imaterial
Apă tare pe hârtie, turnesol în versuri fine,
Nu e loc de întristare, când citești e carnaval.

Firea lui se întrevede, pe la colț de glumă deasă,
Râs cu ochii de felină și-nțelesul sclipitor
Elegant ca Beckenbauer, scutură ades o plasă
Nici prea plină, nici prea goală, iar pe vârful de picior
Þine mingea cu măsură - ghem de versuri și de poante.
E la dânsul îmblânzită orice fiară dimprejur
Simți, cetindu-l, o visare ce te prinde-n post și ante -
Când s-adormi, hohot homeric mi te mușcă de natur.
Un maestru. Să înceapă sărbătorile galante!