într-o zi moartea nu va mai exista
umbrele ne vor ține loc de cimitire
nopțile friguroase se vor schimba în
felii mari de disperare
cu care la sfârșitul zilei
vom hrăni uriașe păsări cosmice

pe linia curbă
tramvaiul nu va mai ajunge
niciodată la destinație
alimentând frica pasagerilor
învăluiți în liniștea cețoasă
a orașului

copii cu fețele răsfirate într-un
zâmbet ovoidal nu prostesc
se vor îndoi de clipa din urmă
silabisind molifte păgâne

un bătrân va cosi iarba
și apoi se va culca pe
verdele ei amintind
de a treia zi după scripturi

de dincolo
ei vor privi fără
compasiune

doar un scurt sentiment
de resemnare le va
străfulgera nemurirea
ca o durere ascuțită
după extracția măselei stricate