Urmezi Predealul, dar te-oprești alene
În colțul unde s-a-nălțat cabana
Ce-a împietrit de veghe, precum stana
De piatră-n munții înălțând arene.

O mierlă-n iarbă își înmoaie pana
În roua scursă din firave gene
Căzând din brazi ce și-au întins antene
Să-nchidă-n ceruri adormite rana.

Urc Șapte Scări înmărmurit de toate.
De uriașii ce trasează vad
Să poți sui printre copaci pe coate

Sorbind în pumni torenți ce-n spume cad.
Într-un târziu, îmi las priviri să-noate
Printre amiezi care-au scăpat de iad.


24 octombrie 2007