Sunase deșteptarea pe la cazărmi, și-o boare
Din vîntul dimineții sufla în felinare.
La vremea asta, visuri, cu jocul lor drăcesc
Pe-adolescenții oacheși în pat îi răsucesc.
Și lampa, ochi cu rană, începe să se zbată,
Punînd pe luciul zilei o sîngerie pată,
Iar sufletu-n robie dat trupului și silei,
Imită lupta lămpii cu strălucirea zilei.
Cum un obraz în lacrimi e șters de vînt, văzduhul
E-nfiorat de lucruri ce-și dau în umbră duhul.
Și-i frînt de scris bărbatul, femeia de iubit!

Prindeau ici colo hornuri să fumege grăbit..
Femeile de stradă, cu-nvinețite pleoape,
Plecaseră în somnul lor tîmp să se îngroape.
Calicele, tîrîndu-și uscații, recii sîni,
Suflau s-ațîțe focul, și își suflau în mîini.
Ca un oftat ce-l curmă un val de sînge roș,
Tăia departe pîcla un cîntec de cocoș.
Mormane mari de ceață zăceau pe edificii
Iar muribunzii jalnici, prin funduri de ospicii,
Își horcăiau suflarea din urmă-necăcioasă,
Stricații, frînți de munca lor grea, soseau acasă.

Și-n timp ce aurora de-a lungul Senei, goală,
În rochie roz-verde prin frig pășea agale,
Sărind din somn Parisul își aduna în grabă,
Uneltele, și harnic bătrîn, pornea la treabă!