în câte șanțuri sfârșești rătăcind printre stele
orbilor telescopul microscopul și lanterna nu le folosesc la nimic

chiar lentila de gheață fixându-și soarele-mpotrivă veți spune:
- iată! se arde din nimic

din polul nord va rămâne un contur de ruj ieftin
din cel mai înalt munte sinistre cranii plombate cu nisip

asta e întreaga măreție:
urme de pași părând însuflețite până la întâiul strănut

atunci mâna morții ne va scoate pe gură stricăciunea
durerea mută va fi

acești coriști – dinții noștri – murind pe rând
care de boală care de timp care de nechibzuință

spre ce?
se vor flutura atunci brațele noastre prelungiri ale minții fără contur
clămpănind în gol ca niște boturi

obsedați de A ApucA ne pătrundem în gând scărpinându-ne fruntea
cu cerbicia bolnavilor de blândă

aici în șanțuri în aceste guri de canal se poate visa printre aburi
și noroi
cerul pe care locuind l-am umple cu fecalele noastre

mai bine hrănim
șoarecii carnivori