[]

cîteva lucruri pe care le fac atunci cînd
mă plictisesc:

despic firul ierbii îi caut inima o palpez o
storc de rouă o beau viața ei trece în venele mele

mai desenez o cameră din casa cu ziduri de carne și acoperiș
de țiglă
casă unde voi locui cînd nu voi mai fi
bătrîn

visez că dorm într-o peșteră

bat cu o coadă de mătură în tavan deasupra
am niște vecini castani care-și învață copiii
să cadă

iau aerul cioplesc din el o corabie cu care plutesc
pe urmele unui vis mai alb ca Moby Dick

încalec pe trupul somnului și gonesc pînă
la porțile lunii
să anunț că s-a întors dimnineața


cîteva lucruri pe care le fac atunci cînd nu mă plictisesc:

îmi las barba să crească în ea își va face cuib
o pasăre verde

pun os lîngă os și-nvăț să merg printre
crăpăturile zilei

prepar ceaiuri care vindecă orice rană

mă gîndesc ce nume îi voi da copilului meu
și

la final
împart lumea în pătrățele

[]

astăzi
mă voi opri doar la cîteva lucruri simple

voi mînca o felie de pîine am s-o mestec ușor să
nu tulbur drumul ei către locul în care se duc
toate pîinile cînd și-au împlinit
creșterea

apoi

voi merge în ocico n-am mers niciodată îmi place să cred
că e un tîrg mare unde oamenii vînd fostele rămășițe
din fostele vieți

e ziua cînd fiecare e mai bogat cu un om

voi zîmbi unui străin eu nu prea cred dar cineva
mi-a spus că în zîmbetul meu încape o fereastră
cu soare cu tot

încă un lucru simplu

cu mîinile mele învăț să mă joc le spun să cuprindă
pămîntul dacă nu mai rămîne loc de nimic atunci
fiecare om duce o lume pe brațe dacă
mai rămîn spații goale atunci eu mă ascund
în cei care duc lumea pe brațe

adorm mulțumit m-am convins

lumea
e un cireș în care timpul ne coace pe toți
unii rămîn cu urmele noastre pe buze alții
pe mîini oricum nu contează că
e amar sau altoit trupul are mereu
aceeași carne

doar sufletul o să-l îngrop ca pe un sîmbure
din el vara viitoare copilul meu va mușca
uimit că e dulce
va întreba mami ce fruct e acesta mai vreau
apoi
își va murdări obrajii cu poftă
viață

[]

fiecare lucru își are timpul său așa cum
scoarța răbdătoare își ascunde
nervurile

nu mă lua în seamă sunt puțin obosit de atâta drum
din mine-au rămas două cuie pe care-ți așezi hainele
și un degetar
cu el bat la ușa trăirilor tale

niciodată n-am să înțeleg de ce
bărbații inventează nume cînd lipsește un trup
e felul lor de a dormi singuri cu plapuma trasă până la gură

nu ți-ai dorit niciodată să fii copil și să crezi iar în povești
să crezi că te dai de trei ori peste cap și vezi
ce se întîmplă în oameni
m-am săturat să vâslesc fiecare zi
un fel de caron cu luntrea în spate
dă-mi un singur bănuț
și te voi trece prin gânduri

aș vrea să-ți pot spune mai multe dar gurile noastre sunt pline
de așteptări țărâna în care ne vom întoarce
împăcați cu îngenunchierea
uneori
închipui trupul meu aplecat peste tine respirația ta mă umezește
e bine așa
o simplă oglindă care-ți arată că încă
pulsezi

și dacă dumnezeu ne-a unit
nicio absență nu ne desparte