PRIMÃVARA


Au venit de nuștiu unde, ușurându-ne povara,
Păsările migratoare braț la braț cu primăvara.
Cu lumină și căldură, din zori până la chindii,
Au întins pe tot imașul un covor de păpădii.

Ne-ntrecut artist e codrul când e vorba de culori,
Că-și revarsă prin poiene, șevaletele de flori.
Și pe ramuri răzlețite, corurile diferite,
Se întrec prin inocența frunzulițelor smerite.

Mai retras, dar plin de sine, un ecou de pitpalac,
Duce-n lume armonia în cadență de tic-tac.
Pe când liniștea dispare, din vâlceauă cât cuprinde.
Doar un carnaval de straie, peste țarini se întinde.

Disputându-și măreția, cum dealtminteri le e țelul,
Fruntea-n soare își ridică: pălămida, mușețelul.
Iar pe luciul din răstoacă, nuferii devin corăbii,
Care poartă ciripitul, prea săgalnicelor vrăbii.

Și ca-n toată împlinirea, îndoiala să nu-ncapă,
Printre lespezi năruite își admiră chipu-n apă.
Și concesionându-mi viața, fac cu Ea, un târg, în șoapte,
Să adulmece prin vreme, pomii plini de fructe coapte.